1942-1945 – PUNEREA ÎN APLICARE A HOLOCAUSTULUI

        Războiul împotriva Uniunii Sovietice nu a avut succesul așteptat. Armata Roșie a
opus o rezistență acerbă, împiedicând astfel avansul germanilor. Planul de a expulza
grupuri mari de evrei, în zonele îndepărtate ale zonei asiatice a Uniunii Sovietice, nu a
funcționat. Mai mult, uciderile în masă au afectat sănătatea mintală a soldaților
responsabili. Astfel că, liderii naziști au stabilit noi modalități de a “scăpa” de evrei.
        În ianuarie 1942 a avut loc reuniunea de la Wannsee, în afara Berlinului, unde,
naziști de rang înalt și autorități ale statului, s-au pus de acord cu privire la modul în care
să pună în aplicare ceea ce naziștii au numit “soluția finală a problemei evreiești”. Planul,
stabilit probabil cândva în toamna anului 1941, era acela de a lua la puricat Europa, de la
vest la est, pentru a găsi toți evreii. Îmbarcați în trenuri, urmau apoi să fie transportați spre
est. S-a decis, de asemenea, ca anumite departamente din administrația germană să
coopereze sub patronajul poliției și a agențiilor de securitate.
         Înainte chiar de convocarea conferinței de la Wannsee, crimele împotriva evreilor și
romilor începuseră deja prin acțiuni de ucidere în masă. Au fost făcute experimente în
vehicule special construite pentru asta. Gaze de eșapament au fost introduse într-un
spațiu închis, construit în partea din spate a unui camion, gazul ucigând astfel persoanele
aflate în acel compartiment. Înainte de a fi utilizate pe o scară mai largă, în primul lagăr de
exterminare din Chelmno, la nord de Lodz, aceste furgonete cu gaz au fost testate în
Ucraina și în alte locuri.
       Clădirea lagărului de exterminare de la Belzecin, din Polonia, a fost construită, de
asemenea, înainte de reuniunea de la Wannsee. Alte două lagăre, cel din Sobibor și din
Treblinka, au fost construite în primăvara anului 1942.
Toate au fost construite cu un singur scop: exterminarea a cât mai mulți oameni
posibil, în timpul cel mai scurt posibil. Atunci când sosea un transport, erau selectați câțiva
prizonieri care lucrau sub supravegherea SS, pentru a se asigura că procedura
funcționează bine. Restul de prizonieri erau uciși în camerele de gazare, imediat după
sosire.
       Sute de mii de evrei au fost transportați cu trenul în lagărele de exterminare din
Polonia, aduși din țările ocupate de Germania. În aceste patru lagăre, aproape două
milioane de persoane au fost ucise.
10
        Două lagăre, Auschwitz-Birkenau și Majdanek, au fost construite pentru a servi atât
ca lagăre de exterminare cât și ca lagăre de concentrare, unde oamenii urmau să fie
uciși sau închiși.
        Lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost înființat în 1940, în orașul polonez
Oswiecim, folosind vechile cazărmi unde fuseseră închiși deținuții politici polonezi și
prizonierii de război sovietici. Când numărul deținuților a crescut, barăcile existente nu mai
erau suficiente, astfel că SS-iștii au decis să se extindă și să construiască un alt lagăr, mai
mare, în satul Birkenau (Brzezinka în poloneză), la aproximativ 3 km distanță de
Auschwitz. În Birkenau sau Auschwitz II, cum a fost numit oficial, a fost construit un lagăr
de exterminare cu camere de gazare. Începând cu primăvara anului 1942, Auschwitz-
Birkenau a fost o combinație de lagăr de muncă și lagăr de exterminare.
       Aproximativ patruzeci de lagăre de muncă forțată au fost construite în jurul
Auschwitz-ului și multe firme germane au profitat de pe urma acestei forțe de muncă
ieftine. Atunci când trenurile ajungeau în lagăr, evreii nu aveau nici o idee cu privire la ce
urma să se întâmple. Totul era haotic, soldații SS dădeau ordine, câinii latrău, iar deținuții
desemnați de SS încercau să descarce trenurile cât mai repede posibil. Bătrânii, copiii și
cei bolnavi erau trimiși direct la camerele de gazare. Restul prizonierilor treceau printr-un
proces de selecție, unde medici SS stabileau care persoane sunt apte de muncă,
trimițându-i pe ceilalți la camerele de gazare.
        Condițiile de la Auschwitz-Birkenau au fost atât de grele încât mulți deținuți au
supraviețuit doar câteva săptămâni. Camerele de gazare au funcționat până în noiembrie
1944, timp în care aproximativ un milion de evrei au fost uciși la Auschwitz-Birkenau.
La Majdanek, aflat în afara orașului Lublin, în estul Poloniei ocupate de germani,
aproape de granița cu Uniunea Sovietică, a fost construit un lagăr de concentrare și
exterminare similar. Un număr mare de intelectuali polonezi, oponenți politici și prizonieri
de război sovietici au fost închiși la Majdanek. De asemenea, evreii din ghetoul din
Varșovia au fost duși la muncă forțată în lagărele din jurul Lublinului. Peste 50.000 de
oameni au fost gazați și mulți alții au fost împușcați.
        Evadarea din unul din aceste lagăre a fost practic imposibil. În lagărele de
exterminare de la Sobibor și Treblinka prizonierii au încercat să se revolte. Câteva zeci de
deținuți au reușit să evadeze, dar cei mai mulți dintre ei au fost prinși, torturați și uciși. De
asemenea, la Auschwitz-Birkenau prizonierii s-au revoltat și au dat foc la una dintre
camerele de gazare. Doar câțiva deținuți au reușit să scape, dar revoltele au dat speranță
celor închiși și au creat îngrijorare conducerii naziste.
        La sfârșitul războiului, toate facilitățile din Chelmno, Belzec, Sobibor și Treblinka au
fost distruse. Naziștii nu voiau ca lumea să știe ce s-a întâmplat în lagăre și numărul de
prizonieri uciși. Au dezgropat gropile comune, încercând să ardă rămășițele și să
răspândească cenușa în pădurile și râurile din jurul lagărelor.
În iulie 1944 trupele sovietice au avansat rapid spre vest și au eliberat lagărul de la
Majdanek. Retragerea germanilor s-a petrecut atât de repede încât nu a mai fost timp să
distrugă toate documentele și elementele incriminatoare din lagăr. Acest lucru a oferit
muzeului de la Majdanek un material arhivistic extrem de valoros.
        Din ianuarie până în mai 1945, lagărele de concentrare și de muncă forțată din
întreaga Germanie, din Polonia ocupată și din Austria au fost eliberate de trupele
sovietice, britanice și americane. Chiar dacă, la acel moment, lumea știa deja că milioane
de evrei au murit în “abatoare umane”, situația îngrozitoare din lagărele eliberate a șocat
oamenii din întreaga lume. Mai multe fotografii și articole au fost difuzate cu această
ocazie.
       După război au avut loc mai multe procese în Nuremberg, unde naziști de rang înalt
au fost condamnați la moarte sau la închisoare pentru crime împotriva umanității. Mulți alți
criminali nu au fost însă niciodată pedepsiți.

        Nu există date exacte despre câți evrei au fost uciși de naziști, dar aproximativ cinci
– șase milioane de evrei au fost omorâți, reprezentând două treimi din evreii europeni.
Această cifră se bazează parțial pe înregistrările din arhivele germane. Astăzi, aproximativ
un milion și jumătate de evrei trăiesc în Europa.

        Exterminarea evreilor din Europa a ajuns să fie cunoscută sub numele de
Holocaust.