HITLER ȘI IDEOLOGIA NAZISTĂ

După primul război mondial, Germania a pierdut suprafeţe mari de teritoriu, în
conformitate cu termenii impuși prin Tratatul de Pace de la Versailles. Statul german a
fost, de asemenea, obligat să plătească o compensaţie imensă Aliaţilor, care au
considerat Germania responsabilă pentru pagubele suferite, alături de ţările asociate ei. În
1923 Germania a fost lovită de hiperinflaţie, banii s-au devalorizat şi mare parte din
populaţie a devenit foarte săracă.
După prăbușirea Bursei de Valori din SUA în 1929, aproape şase milioane de
germani și-au pierdut locurile de muncă. Mulţi au căutat un vinovat pentru situația creată,
astfel că Hitler a găsit în “evreu” ţapul ispăşitor perfect.
La începutul anilor 1930, încrederea acordată lui Adolf Hitler și Partidului Nazist era
în creștere. Mulți germani își pierduseră credința în democrație și nu credeau că partidele
existente ar mai putea schimba situația. O mare parte a populației a considerat că Hitler
este un lider puternic și au văzut în el omul capabil să restabilească fosta glorie a statului
german. În discursurile sale, Hitler spunea că Germania trebuie să recupereze teritoriile
pierdute în perioada războiului și să dobândească mai mult “spațiu de locuit” pentru a se
putea dezvolta. Vorbea despre o luptă împotriva “capitalismului de pradă” și a
comunismului, susținând că, arian, alb sau german este “rasa” care este superioară tuturor
celorlalte “rase”. Cea mai joasă “rasă” a fost considerată cea evreiască, văzută de Hitler
ca parazitară și periculosă.
În timp ce îi disprețuia pe evrei, îi considera, de asemenea, o amenințare enormă și
susținea că evreii doresc să conducă lumea și să controleze celelalte popoare. Ideile sale
despre “evreul” sinistru și amenințător proveneau din tradiția creștină antievreiască, unde
se susținea că evreii l-au ucis pe Iisus . Pentru a păstra ”rasa” albă ariană pură, germanii
trebuiau să evite cu orice preț contactul cu evreii.